Istoricul Ozonoterapiei

Ozonul a fost descoperit, in 1840, de Schonbein, si este folosit peste 100 de ani in purificarea apei si tratarea pacientilor. De la inceputul secolului XX marile metropole din Europa au folosit ozonul pentru a purificarea si potabilizarea apei. Cel mai mare centru de tratare a apei potabile cu ozon din lume se gaseste la Los Angeles. De peste 100 de ani se cunoaste faptul ca ozonul e un germicid puternic prin faptul ca omoara aproape instantaneu practic toate virusurile, bacteriile, toti fungii, parazitii, mucegaiurile, celulele canceroase etc.







In1885, Asociatia Medicala din Florida a publicat “Ozon” de Dr. Charles J.Kenworthy, MD, detaliind folosirea ozonului in scopuri terapeutice.

In 1896, geniul in electricitate Nikola Tesla a patentat primul generator de ozon, iar in 1900 a format Tesla Ozone Co, prin care a comercializat generatoare de ozon medical.

In 1902, in cartea sa “A Dictionary of Practical Materia Medica”,publicata la Londra, J.H. Clarke descria utilizarea cu succes a apei ozonizate- pe care el o numea “Oxygenium” – in tratarea anemiei, cancerului, diabetului, gripei, otravirii cu morfina, ranilor ulcerate, otravirii cu stricnina si tusei convulsive.

Tot in 1902 , Dr. Charles Linder MD, din Spokane, Washington a fost citat intr-un articol dintr-un zial local in care sustinea ca administrarea sub forma de infiltratii a ozonului la pacienti face parte din practica medicala standard.

In 1904 apare “Utilizarile medicale ale hidrozonului si glicozonului” de Charles Marchand, un chimist din New York. Hidrozonul era un alt nume pentru apa ozonizata, si glicozonul era o alta denumire a uleiului de masline ozonizat.

In 1911, Dr. Noble Eberhart, MD, seful departamentului de Terapii fiziologice de la Universitatea Loyola din Chicago, publica “Un manual functional de curenti de inalta frecventa”. El detaliaza utilizarea ozonului in tratamentul tuberculozei, anemiei, clorozei, tinnitusului, tusei convulsive, astmului, bronsitei, febrei fanului, insomniei, pneumoniei, diabetului, gutei si sifilisului.

In 1920, Dr. Charles Neiswanger, MD, presedintele Chicago Hospital College of Medicine a publicat “Practica electro terapeutica”. Capitolul 32 avea titlul “Ozonul ca agent terapeutic”.

In 1929, in SUA a fost publicata o carte numita „Ozonul si actiunea sa terapeutica”. In ea erau listate 114 boli si modul in care pot fi tratate cu ozon. Autorii ei erau sefii spitalelor americane de varf.

In 1930 Jurnalul Asociatiei Medicale Americane a publicat un articol numit„Utilizarea terapeutica a oxigenului in tromboza coronariana”.

Incercari de combatere si eliminare a terapiilor cu ozon

In 1933, la trei ani dupa ce a fost declarat „terapeutic”, Societatea Medicala Americana (AMA), condusa de M. Fishbein, s-a pornit sa elimine din SUA toate tratamentele medicale care erau in competitie cu terapia medicamentoasa. S-a incercat, evident fara succes, desfiintarea utilizarii terapiei cu ozon de catre medicii din SUA.

In 1938, Paul Aubourg, electro-radiolog de onoare in spitalele din Paris, a publicat, in Buletinul Medical Parizian, “Ozonul medical: producere, dozaj, si metode de aplicare clinica folosind insuflatia rectala”, in care observa ca la cei 465 de pacienti capacitatea colonului varia de la 150 la 800 cm cubi, astfel incat tuturor li se facea radiografie pentru determinarea dozei potrivite. Si insuflatiile vaginale erau obisnuite. Concentratii respirabile de ozon erau aplicate de rutina pentru sinusurile infectate. In 8000 de aplicari de ozon nu au avut loc accidente sau efecte secundare daunatoare.

Chirurgul dentist, E.A.Fish a publicat numeroase articole in reviste de specialitate din Italia, Franta si Germania, in care descria utilizarea ozonului in chirurgie, iar in anii 1950’ si-a prezentat teza dedoctorat, cu acest titlu. A patentat aparatul numit Cytozon, care si acum sta la baza generatoarelor de ozon folosite in practica stomatologica.

Joachim Hansler si Hans Wolf au fondat in 1972 Societatea Medicala de Ozonoterapie si au realizat generatorul de ozon care este precursorul aparatelor din zilele noastre.

Lui Velio Bocci, medic, profesor de fiziologie la catedra Universitatii din Siena, ii datoram intelegerea mecanismelor intime de actiune la nivel biologic ale ozonului. Velio Bocci si-a dedicat mai mult de jumatate din viata studiilor in vitro si in vivo ozonului asupra celulelor vii. Este recunoscut la nivel international si a primit premiul Hans Wolf in ozonoterapie in anul 1995.

 2010-Declaratia de la Madrid reglementeaza ghidurile de practica in ozonoterapie cu recunoastere internationala si a rost realizat si publicat in cadrul Scolii Internationale de Ozonoterapie, redactat in 11 limbi. El poate fi consultat de specialistii indomeniu la adresa: http://www.aepromo.org/declaracion_madrid/Italian_declaration.pdf